De Paraschiva Bădescu | FUMN |
Terminarea Războiului Rece acum 25 de
ani deschidea un viitor luminos pentru Europa, bazat pe democrație,
drepturile omului și supremația legii. Examinând drumul parcurs de
atunci spre aceste idealuri, se cuvine a aminti documentul care, pe bună
dreptate, este considerat a fi constituit un ghid pentru procesul de
tranziție a multor țări, proces care a schimbat radical Europa în
ultimul sfert de secol. Documentul de la Copenhaga privind dimensiunea umană a
fost adoptat la 29 iunie 1990 de 35 de state (la data respectivă)
participante la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa,
forum pentru dialogul Est-Vest, care includea țările europene, SUA și
Canada.
Noțiunea „dimensiunea umană„
se referă la angajamentele statelor participante privind asigurarea
respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,
respectarea supremației legii, promovarea principiilor democrației,
consolidarea și protecția instituțiilor democratice, precum și
promovarea toleranței în întreaga zonă euro-atlantică.
Similar angajamentelor OSCE în alte
domenii, cele privind dimensiunea umană își au originea în Actul Final
de la Helsinki, semnat la 1 august 1975. Concepută, inițial, ca un cadru
general care să guverneze relațiile statelor față de cetățenii lor,
dimensiunea umană a evoluat spre includerea de noi angajamente concrete
și mecanisme care să asigure implementarea acestora. Principiul VII al
Decalogului Actului Final stipulează că „Statele Participante vor
respecta drepturile și libertățile fundamentale ale omului, inclusiv
libertatea de gândire, conștiință, religie sau credință, pentru toți,
fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”. Angajamente
adiționale au fost incluse în Capitolul III al Actului Final, în care
statele participante își exprimă convingerea să „sporirea
schimburilor culturale și educaționale, lărgirea diseminării
informației, a contactelor între persoane și soluționarea problemelor
umanitare vor contribui la consolidarea păcii și înțelegerii între
popoare”. În acest scop, a fost formulat un număr impresionant de
standarde specifice în diferite domenii, inclusiv reunificarea
familiilor, libertatea de călătorii, îmbunătățirea condițiilor pentru
turism, ameliorarea circulației informației, a accesului și schimbului
acesteia, creșterea cooperării și schimburilor în domeniul culturii și
educației ș.a. Includerea acestor angajamente a fost considerată una din
realizările majore ale procesului de la Helsinki, care a avut un rol
important la terminarea Războiului Rece, stabilind o legătură directă
între relațiile dintre statele participante și respectarea drepturilor
omului în cadrul acestora.
În perioada 5-29 iunie 1990, la
Copenhaga, s-a desfășurat cea de-a doua Conferință a OSCE privind
dimensiunea umană, având drept scop analizarea evoluțiilor în acest
domeniu. Prevăzută, inițial, să dureze câteva zile, după peste trei
săptămâni de negocieri intense, participanții au convenit un document de
substanță, care urma să devină un ghid fundamental pentru toată aria
OSCE și dincolo de aceasta, în domeniul democrației și drepturilor
omului.
James Baker (SUA), Eduard Shevarnadze
(URSS), Hans-Dieter Gensher(RFG) și alți miniștri de externe ai
statelor participante la CSCE au semnat, la Copehnaga, documentul
convenit, conținând norme și angajamente importante referitoare la
democrația și drepturile omului, care depășeau în multe privințe ceea ce
exista până atunci, marcând o schimbare radicală în relațiile
internaționale. Acest lucru a fost posibil nu numai datorită climatului
politic favorabil în Europa după căderea Zidului Berlinului, dar și
existenței cadrului politic reprezentat de CSCE care le-a permis
statelor participante să folosească această oportunitate pentru
adoptarea unor angajamente politice importante.
Împreună cu Carta de la Paris pentru o
nouă Europă, adoptată în noiembrie aceluiași an de către șefii de
stat, Documentul de la Copenhaga a marcat oficial sfârșitul Războiului
Rece și deschiderea unei noi ere pentru popoarele Europei. Documentul
adoptat cu acest prilej a fost și continuă să fie considerat drept cea
mai importantă sursă de angajamente în acest domeniu, afirmând că protecția și promovarea drepturilor omului este unul din scopurile esențiale ale bunei guvernări, acestea
constituind fundamentul libertății, justiției și păcii. Documentul a
inclus o serie de prevederi care n-au existat niciodată până atunci în
documentele OSCE, nici în alte documente internaționale, precum dreptul
la adunări și demonstrații pașnice, dreptul la proprietate, drepturile
copiilor, prevederi privind minoritățile naționale și alegeri libere.
Capitolul II al Documentului de la
Copenhaga, reafirmând angajamentele privind drepturile și libertățile
fundamentale ale omului, sprijină crearea organizațiilor
neguvernamentale și activitățile acestora în acest domeniu, subliniind
că „este permisă exercitarea dreptului la asociere, inclusiv a
dreptului de a forma, de a se asocia sau participa efectiv la
organizații neguvernamentale care vizează promovarea și protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, inclusiv sindicate și grupuri de monitorizare a drepturilor omului”.
Se afirmă, totodată, dreptul persoanelor individuale sau a grupurilor
acționând în numele lor de a comunica cu forurile internaționale
competente, de a primi și examina informația privind pretinsele abuzuri
ale drepturilor omului. Organizațiile neguvernamentale au jucat și pot
juca un rol vital în evoluțiile pozitive ale societății. Un număr de
țări participante din spațiul ex-sovietic, și nu numai, au exprimat,
însă, rezerve și îngrijorări în legătură cu participarea activă a
organizațiilor neguvernamentale la activitățile OSCE, poziții care au
fost combătute ferm de alte țări, precum SUA, Canada și țările UE.
Evoluând importanța Documentului de la
Copenhaga, se cuvine a menționa pe scurt impactul acestuia asupra
Organizației în ansamblu și statelor participante, în special.
Conferința de la Copenhaga a avut loc în perioada unor schimbări
istorice în Europa, la scurt timp după căderea zidului Berlinului, a
redesenării hărții Europei. A urmat dezintegrarea URSS, având drept
rezultat preluarea locului acesteia de către Federația Rusă, ca succesor
de drept, iar alte 14 foste republici sovietice s-au alăturat
procesului lansat la Helsinki ca state independente. Documentul de la
Copenhaga a oferit tuturor statelor regiunii – atât vechilor, cât și
noilor democrații – oportunitatea de a conlucra în realizarea
aspirațiilor acestora, reflectate în standarde și concepte clare, precum
alegeri democratice libere, domnia legii și respectarea drepturilor
omului. Spre deosebire de tratate internaționale, aceste noi norme
politice nu au fost supuse ratificării de către parlamentele naționale,
ceea ce a determinat ca OSCE să-și asume rolul de a urmări aplicarea
acestora.
Una din realizările cheie ale
Documentului de la Copenhaga a fost includerea de angajamente privind
modul de desfășurare a alegerilor democratice, deschisând teren pentru
activități viitoare ale OSCE în domeniul observării alegerilor.
Documentul a introdus, totodată, o nouă abordare a conceptului „domnia legii” (rule of law), definită ca „o
justiție bazată pe valoarea supremă a personalității umane și garantată
de instituțiile care conferă cadrul necesar pentru manifestarea deplină
a acesteia”. Trebuie spus că, în această privință, Documentul de
la Copenhaga a mers mult mai departe decât multe alte documente
internaționale ale vremii, legând „domnia legii” de drepturile omului și
democrația. De fapt, statele participante au convenit că există un
singur sistem de guvernare – acela care garantează protecția efectivă a
drepturilor omului, respectiv, democrația pluralistă bazată pe domnia
legii.
Documentul declară că apartenența la o
minoritate „este problema alegerii individuale a persoanei respective”.
Documentul conține o serie de prevederi privind drepturile individuale
ale persoanelor aparținând minorităților și angajamentul statelor
participante de a le proteja. Acestea se bazează pe filozofia conform
căreia persoanele aparținând minorităților nu trebuie discriminate;
dimpotrivă, statul trebuie să facă eforturi pentru integrarea lor în
societate; totodată, sunt inacceptabile orice tendințe de separatism din
partea acestora.
Cea mai relevantă caracteristiă a
Documentului de la Copenhaga constă în modul în care sunt îmbinate
democrația, drepturile omului și supremația legii, cele trei concepte
fiind interdependente. Cu alte cuvinte, nici un stat nu poate pretinde a
fi democratic fără respectarea drepturilor omului; supremația legii nu
este numai o formalitate de respectare a legii, ci un sistem de justiție
bazat pe valoarea supremă a personalității umane și garantată de
instituții asigurând cadrul necesar în acest sens. Mai mult, întrucât
situația drepturilor omului într-o țară poate afecta securitatea
celorlalte state participante, situația drepturilor omului într-un stat a
devenit o problemă de interes direct și legitim al tuturor statelor
OSCE și nu reprezintă doar o problemă internă a statului respectiv.
În 25 de ani au fost marcate progrese
indiscutabile în direcția înfăptuirii speranțelor și așteptărilor
negociatorilor Documentului. Din păcate, situația privind drepturile
omului, a democrației și statului de drept nu este aceeași în întregul
spațiu OSCE. Procesele de tranziție au fost afectate în unele zone din
spațiul ex-sovietic. Chiar unele țări cu tradiții democratice nu au
rămas imune în fața noilor provocări, cum ar fi creșterea valului de
imigranți, a intoleranței, criminalității etc.
În prezent, după 25 de ani de la
adoptarea Documentului de la Copenhaga, care a revoluționat întregul
proces OSCE, se impune conjugarea eforturilor și concentrarea, în
continuare, asupra aplicării acestuia, nefiind necesare noi norme sau
standarde. Cadrul pentru societăți pașnice, sigure și democratice
există. OSCE, ca și fiecare stat participant al acesteia, trebuie să
depună în continuare eforturi pentru a le îndeplini și a fi la înălțimea
acestuia. Marcarea acestei aniversări va prilejui evaluarea situației
în domeniul alegerilor, drepturilor omului, minorităților naționale,
libertății de călătorie și implementării angajamentelor asumate,
analizarea modului în care au fost îndeplinite angajamentele asumate,
identificarea provocărilor cu care se confruntă, precum și a măsurilor
necesare care ar putea fi luate pentru depășirea acestora. Ameliorări
sunt, de pildă, posibile în ceea ce privește organizarea alegerilor,
pornind de la recomandările misiunilor de observare a acestora.
Totodată, o puternică societate civilă și opoziție politică sunt o
trăsătură cheie a unei democrațăii funcționale; acestea pot fi eficiente
numai acolo unde există și se respectă libertatea de asociere și
reuniune. Libertatea de exprimare și opinie rămân de importanță
fundamentală, iar presa liberă este o precondiție pentru schimb liber
de opinii în orice societate democratică. Din păcate, asistăm la
încălcarea tot mai frecventă a acestor angajamente într-o serie de state
participante.
În cei 25 de ani de la adoptarea
angajamentelor de la Copenhaga, libertatea presei a fost deseori
amenințată în unele zone ale OSCE, jurnaliștii au continuat să fie
victime ale unor violențe pentru libertatea de opinie în exercitarea
profesiei lor. La 18 iunie a.c., în declarația sa în fața Consiliului
Permanent al OSCE de la Viena, D. Mijatovic, Reprezentantul pentru
libertatea presei, a declarat că „datorită atacurilor crescânde la
adresa jurnaliștilor și proliferării propagandei este atacat
jurnalismul în sine. Jurnaliștii trebuie să fie în măsură să cerceteze,
să scrie și să publice articolele lor fără teama de represalii. Dar
amenințările și violența împotriva jurnaliștilor rămân o cale efectivă
de a reduce la tăcere voci critice și de a restricționa exercitarea
dreptului fundamental al omului la exprimarea liberă a opiniei” (V. www.osce.org/fom/165071).
La diferite reuniuni ale OSCE s-a
exprimat preocuparea că principiile Actului Final și alte angajamente
asumate de statele participante nu sunt integral respectate și
implementate, ceea ce este aplicabil și în privința Documentului de la
Copenhaga. Au loc, desigur, discuții privind măsurile care ar putea
contribui la îmbunătățirea acestei situații. Principalul obiectiv este
restaurarea încrederii între state, iar acest lucru este posibil numai
prin respectarea cu bună credință a angajamentelor asumate și adoptate
prin consens, evitând politizarea excesivă a discuțiilor. Recunoașterea
progreselor realizate și aprecierea realistă a obstacolelor și
provocărilor rămâne actuală.
Una din concluziile care se degajă din
diferite dezbateri este că, în prezent, există suficiente angajamente și
norme privind dimensiunea umană, fiind necesară aplicarea integrală a
acestora. Important și de dorit este să se acorde deplină atenție și
vizibilitate diferitelor analize, concluzii și recomandări conținute în
rapoartele OSCE/ODIHR, dezvoltarea unor programe educaționale pentru a
fi folosite de statele participante și societatea civilă în analizarea
respectării angajamentelor în domeniul dimensiunii umane. Acum, mai
mult ca oricând, este necesar ca statele participante să privească spre
căutarea de soluții pentru consolidarea valorilor și principiilor comune
la care au subscris.
Dacă nu sunt îndeplinite în mod
corespunzător, angajamentele asumate rămân doar pe hârtie, devenind
inutile. De aceea, apare necesară o abordare proactivă pentru
implementarea acestora, identificarea căilor adecvate în această
direcție și realizarea de progrese în acest domeniu.
Aniversarea a 25 de ani de la adoptarea
Documentului de la Copenhaga este o oportunitate pentru toate statele
OSCE de la Vancouver la Vladivostok de a reafirma atașamentul lor față
de angajamentele conținute în acesta, care rămâne o sursă de inspirație
și un cod de conduită pentru eforturile spre un viitor mai sigur și mai
bun.
„Înlocuind actuala cultură de
confruntare cu una de cooperare și acțiuni comune va face ca
arhitectura de securitate europeană să fie mai rezistentă. …Restaurând
încrederea și credința între statele participante la OSCE și respectând
totodată principiile fundamentale și angajamentele asumate trebuie să
fie elementele esențiale ale eforturilor noastre comune”, a
declarat președintele în exercițiu al OSCE, ministrul de externe al
Serbiei Ivica Dacic, la 17 iunie a.c., la Conferința de la Munchen.
*Opiniile exprimate în acest
articol sunt responsabilitatea autorului și nu reprezintă neapărat
poziția oficială a Fundației Universitare a Mării Negre sau a Academiei
Române
——————————————————————————————————————————————————————-
Ambasador Paraschiva Bădescu
Diplomat de carieră, a deținut diferite
funcții în cadrul MAE și în exterior; Membru al Asociației Ambasadorilor
și Diplomaților de Carieră din România; a fost Ambasador, Șef al
Centrului OSCE în Turkmenistan (2002-2004), Ambasador, Adjunct al
Șefului Misiunii OSCE în Serbia-Muntenegru (2005-2006), Ambasador, Șef
al Misiunii OSCE în Muntenegru (2006-2010), Șef al Misiunii ODIHR pentru
Observarea Alegerilor Prezidențiale din Tadjikistan (2013). În 2012 a
primit „Medalia OSCE” pentru activitatea depusă în serviciul
organizației.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu