A 25-a aniversare a Documentului OSCE de la Copenhaga privind dimensiunea umană

 De Paraschiva Bădescu | FUMN |

Terminarea Războiului Rece acum 25 de ani deschidea un viitor luminos pentru Europa, bazat pe democrație, drepturile omului și supremația legii. Examinând drumul parcurs de atunci spre aceste idealuri, se cuvine a aminti documentul care, pe bună dreptate, este considerat a fi constituit un ghid pentru procesul de tranziție a multor țări, proces care a schimbat radical Europa în ultimul sfert de secol. Documentul de la Copenhaga privind dimensiunea umană a fost adoptat la 29 iunie 1990 de 35 de state (la data respectivă) participante la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa, forum pentru dialogul Est-Vest, care includea țările europene, SUA și Canada.

Noțiunea  „dimensiunea umană„ se referă la angajamentele statelor participante privind asigurarea  respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectarea supremației legii, promovarea principiilor democrației, consolidarea și protecția instituțiilor democratice, precum și promovarea toleranței în întreaga zonă euro-atlantică.

Similar angajamentelor OSCE în alte domenii, cele privind dimensiunea umană își au originea în Actul Final de la Helsinki, semnat la 1 august 1975. Concepută, inițial, ca un cadru general care să guverneze relațiile statelor față de cetățenii lor, dimensiunea umană a evoluat spre includerea de noi angajamente concrete și mecanisme care să asigure implementarea acestora. Principiul VII al Decalogului Actului Final stipulează că „Statele Participante vor respecta drepturile și libertățile fundamentale ale omului, inclusiv libertatea de gândire, conștiință, religie sau credință, pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”. Angajamente adiționale au fost incluse în Capitolul III al Actului Final, în care statele participante își exprimă convingerea să „sporirea schimburilor culturale și educaționale, lărgirea diseminării informației, a contactelor între persoane și soluționarea problemelor umanitare vor contribui la consolidarea păcii și înțelegerii între popoare”. În acest scop, a fost formulat un număr impresionant de standarde specifice în diferite domenii, inclusiv reunificarea familiilor, libertatea de călătorii, îmbunătățirea condițiilor pentru turism, ameliorarea circulației informației, a accesului și schimbului acesteia, creșterea cooperării și schimburilor în domeniul culturii și educației ș.a. Includerea acestor angajamente a fost considerată una din realizările majore ale procesului de la Helsinki, care a avut un rol important la terminarea Războiului Rece, stabilind o legătură directă între relațiile dintre statele participante și respectarea drepturilor omului în cadrul acestora.

În perioada 5-29 iunie 1990, la Copenhaga,  s-a desfășurat cea de-a doua Conferință a OSCE privind dimensiunea umană, având drept scop analizarea evoluțiilor în acest domeniu. Prevăzută, inițial, să dureze câteva zile, după peste trei săptămâni de negocieri intense, participanții au convenit un document de substanță, care urma să devină un ghid fundamental pentru toată aria OSCE și dincolo de aceasta, în domeniul democrației și drepturilor omului.

James Baker (SUA), Eduard Shevarnadze (URSS), Hans-Dieter Gensher(RFG) și alți miniștri de externe  ai statelor participante la CSCE au semnat, la Copehnaga, documentul convenit, conținând norme și angajamente importante referitoare la democrația și drepturile omului, care depășeau în multe privințe ceea ce exista până atunci, marcând o schimbare radicală în relațiile internaționale. Acest lucru a fost posibil nu numai datorită climatului politic favorabil în Europa după căderea Zidului Berlinului, dar și existenței cadrului politic reprezentat de CSCE care le-a permis statelor participante să folosească această oportunitate pentru adoptarea unor angajamente politice importante.

Împreună cu Carta de la Paris pentru o nouă Europă, adoptată în noiembrie  aceluiași an  de către șefii de stat, Documentul de la Copenhaga a marcat oficial sfârșitul Războiului Rece și deschiderea unei noi ere pentru popoarele Europei. Documentul adoptat cu acest prilej a fost și continuă să fie considerat drept cea mai importantă sursă de angajamente în acest domeniu, afirmând că protecția și promovarea drepturilor omului este unul din scopurile esențiale ale bunei guvernări, acestea constituind fundamentul libertății, justiției și păcii. Documentul a inclus o serie de prevederi care n-au existat niciodată până atunci în documentele OSCE, nici în alte documente internaționale,  precum dreptul la adunări și demonstrații pașnice, dreptul la proprietate, drepturile copiilor, prevederi privind minoritățile naționale și alegeri libere.

Capitolul II al Documentului de la Copenhaga, reafirmând angajamentele privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului,  sprijină crearea organizațiilor neguvernamentale și activitățile acestora în acest domeniu, subliniind că „este permisă exercitarea dreptului la asociere, inclusiv a dreptului de a forma, de a se asocia sau participa efectiv la organizații neguvernamentale care vizează promovarea și protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, inclusiv sindicate și grupuri de monitorizare a drepturilor omului”. Se afirmă, totodată, dreptul persoanelor individuale sau a grupurilor acționând în numele lor de a comunica cu forurile internaționale competente, de a primi și examina informația privind pretinsele abuzuri ale drepturilor omului. Organizațiile neguvernamentale au jucat și pot juca un rol vital în evoluțiile pozitive ale societății. Un număr de țări participante din spațiul ex-sovietic, și nu numai, au exprimat, însă, rezerve și îngrijorări în legătură cu participarea activă a organizațiilor neguvernamentale la activitățile OSCE, poziții care au fost combătute ferm de alte țări, precum SUA, Canada și țările UE.

Evoluând importanța Documentului de la Copenhaga, se cuvine a menționa pe scurt impactul acestuia asupra Organizației în ansamblu și statelor participante, în special. Conferința de la Copenhaga a avut loc în perioada unor schimbări istorice în Europa, la scurt timp după căderea zidului Berlinului, a redesenării hărții Europei. A urmat dezintegrarea URSS, având drept rezultat preluarea locului acesteia de către Federația Rusă, ca succesor de drept, iar alte 14 foste republici sovietice s-au alăturat procesului lansat la Helsinki ca state independente. Documentul de la Copenhaga a oferit tuturor statelor regiunii – atât vechilor, cât și noilor democrații – oportunitatea de a conlucra în realizarea aspirațiilor acestora, reflectate în standarde și concepte clare, precum alegeri democratice libere, domnia legii și respectarea drepturilor omului. Spre deosebire de tratate internaționale, aceste noi norme politice nu au fost supuse ratificării de către parlamentele naționale, ceea ce a determinat ca OSCE să-și asume rolul de a urmări aplicarea acestora.

Una din realizările cheie ale Documentului de la Copenhaga a fost includerea de angajamente privind modul de desfășurare a alegerilor democratice, deschisând teren pentru activități viitoare ale OSCE în domeniul observării alegerilor.

Documentul a introdus, totodată, o nouă abordare a conceptului „domnia legii” (rule of law), definită ca „o justiție bazată pe valoarea supremă a personalității umane și garantată de instituțiile care conferă cadrul necesar pentru manifestarea deplină a acesteia”. Trebuie spus că, în această privință, Documentul de la Copenhaga a mers mult mai departe decât multe alte documente internaționale ale vremii, legând „domnia legii” de drepturile omului și democrația. De fapt, statele participante au convenit că există un singur sistem de guvernare – acela care garantează protecția efectivă a drepturilor omului, respectiv, democrația pluralistă bazată pe domnia legii.

Documentul declară că apartenența la o  minoritate „este problema alegerii individuale a persoanei respective”. Documentul conține o serie de prevederi privind drepturile individuale ale persoanelor aparținând minorităților și angajamentul statelor participante de a le proteja. Acestea se bazează pe filozofia  conform căreia persoanele aparținând minorităților nu trebuie discriminate; dimpotrivă, statul trebuie să facă eforturi pentru integrarea lor în societate; totodată, sunt inacceptabile orice tendințe de separatism din partea acestora.

Cea mai relevantă caracteristiă a Documentului de la Copenhaga constă în modul în care sunt îmbinate democrația, drepturile omului și supremația legii, cele trei concepte fiind interdependente. Cu alte cuvinte, nici un stat nu poate pretinde a fi democratic fără respectarea drepturilor omului; supremația legii nu este numai o formalitate de respectare a legii, ci un sistem de justiție bazat pe valoarea supremă a personalității umane și garantată de instituții asigurând cadrul necesar în acest sens. Mai mult, întrucât situația drepturilor omului într-o țară poate afecta securitatea  celorlalte state participante, situația drepturilor omului într-un stat a devenit o problemă de interes direct și legitim al tuturor statelor OSCE și nu reprezintă doar o problemă internă a statului respectiv.

În 25 de ani au fost marcate progrese indiscutabile în direcția înfăptuirii speranțelor și așteptărilor negociatorilor Documentului. Din păcate, situația privind drepturile omului, a democrației și statului de drept nu este aceeași în întregul spațiu OSCE. Procesele de tranziție au fost afectate în unele zone din spațiul ex-sovietic. Chiar unele țări cu tradiții democratice nu au rămas imune în fața noilor provocări, cum ar fi creșterea valului de imigranți, a intoleranței, criminalității etc.

În prezent, după 25 de ani de la adoptarea Documentului de la Copenhaga, care a revoluționat întregul proces OSCE,  se impune conjugarea eforturilor și concentrarea, în  continuare, asupra aplicării acestuia, nefiind necesare noi norme sau standarde. Cadrul pentru societăți pașnice, sigure și democratice există.  OSCE, ca și fiecare stat participant al acesteia, trebuie să depună în continuare eforturi pentru a le îndeplini și a fi la înălțimea acestuia.  Marcarea acestei aniversări va prilejui evaluarea situației în domeniul alegerilor, drepturilor omului, minorităților naționale, libertății de călătorie și implementării angajamentelor asumate,  analizarea modului în care au fost îndeplinite angajamentele asumate,  identificarea provocărilor cu care se confruntă, precum și a măsurilor necesare care ar putea fi luate pentru depășirea acestora.  Ameliorări sunt, de pildă, posibile în ceea ce privește organizarea alegerilor, pornind de la recomandările misiunilor de observare a acestora. Totodată, o puternică societate civilă și opoziție politică sunt o trăsătură cheie a unei democrațăii funcționale; acestea pot fi eficiente numai acolo unde există și se respectă libertatea de asociere și reuniune. Libertatea de exprimare și opinie rămân de importanță fundamentală, iar presa liberă este o precondiție pentru schimb  liber de opinii în orice societate democratică. Din păcate, asistăm la încălcarea tot mai frecventă a acestor angajamente într-o serie de state participante.

În cei 25 de ani de la adoptarea angajamentelor de la Copenhaga, libertatea presei a fost deseori amenințată în unele zone ale OSCE, jurnaliștii au continuat să fie victime ale unor violențe pentru libertatea de opinie în exercitarea profesiei lor. La 18 iunie a.c., în declarația sa în fața Consiliului Permanent al OSCE  de la Viena, D. Mijatovic, Reprezentantul pentru libertatea presei, a declarat că „datorită atacurilor crescânde la adresa jurnaliștilor și proliferării propagandei  este atacat jurnalismul în sine. Jurnaliștii trebuie să fie în măsură să cerceteze, să scrie și să publice articolele lor fără teama de represalii.  Dar amenințările și violența împotriva jurnaliștilor rămân o cale efectivă de a reduce la tăcere voci critice și de a restricționa exercitarea dreptului fundamental al omului la exprimarea liberă a opiniei” (V. www.osce.org/fom/165071).

La diferite reuniuni ale OSCE s-a exprimat preocuparea că principiile Actului Final și alte angajamente asumate de statele participante nu sunt integral respectate și implementate, ceea ce este aplicabil și în privința Documentului de la Copenhaga. Au loc, desigur, discuții privind măsurile care ar putea contribui la  îmbunătățirea acestei situații. Principalul obiectiv este restaurarea încrederii între state, iar acest lucru este posibil numai prin respectarea cu bună credință a angajamentelor asumate și adoptate prin consens, evitând politizarea excesivă a discuțiilor. Recunoașterea progreselor realizate și aprecierea realistă a obstacolelor și provocărilor rămâne actuală.

Una din concluziile care se degajă din diferite dezbateri este că, în prezent, există suficiente angajamente și norme privind dimensiunea umană, fiind necesară aplicarea integrală a acestora. Important și de dorit este să se acorde deplină atenție și vizibilitate diferitelor analize, concluzii și recomandări conținute în rapoartele OSCE/ODIHR, dezvoltarea unor programe educaționale pentru a fi folosite de statele participante și societatea civilă în analizarea respectării angajamentelor în domeniul dimensiunii umane.  Acum, mai mult ca oricând, este necesar ca statele participante să privească spre căutarea de soluții pentru consolidarea valorilor și principiilor comune la care au subscris.

Dacă nu sunt îndeplinite în mod corespunzător, angajamentele  asumate rămân doar pe hârtie, devenind inutile.  De aceea, apare necesară o abordare proactivă pentru implementarea acestora, identificarea căilor adecvate în această direcție și realizarea de progrese în acest domeniu.

Aniversarea a 25 de ani de la adoptarea Documentului de la Copenhaga este o oportunitate pentru toate statele OSCE de la Vancouver la Vladivostok de a reafirma atașamentul lor față de angajamentele conținute în acesta, care rămâne o sursă de inspirație și un cod de conduită pentru eforturile spre un viitor mai sigur și mai bun.

„Înlocuind actuala cultură de confruntare cu una de cooperare și acțiuni comune va  face ca arhitectura de securitate europeană  să fie mai rezistentă. …Restaurând încrederea și credința între statele participante la OSCE și respectând totodată principiile fundamentale și angajamentele asumate trebuie să fie elementele esențiale ale eforturilor noastre comune”, a declarat președintele în exercițiu al OSCE, ministrul de externe al Serbiei Ivica Dacic, la  17 iunie a.c., la Conferința de la Munchen.

*Opiniile exprimate în acest articol sunt responsabilitatea autorului și nu reprezintă neapărat poziția oficială a Fundației Universitare a Mării Negre sau a Academiei Române

——————————————————————————————————————————————————————-

Ambasador Paraschiva Bădescu

Diplomat de carieră, a deținut diferite funcții în cadrul MAE și în exterior; Membru al Asociației Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră din România; a fost Ambasador, Șef al Centrului OSCE în Turkmenistan (2002-2004), Ambasador, Adjunct al Șefului Misiunii OSCE în Serbia-Muntenegru (2005-2006), Ambasador, Șef al Misiunii OSCE în Muntenegru (2006-2010), Șef al Misiunii ODIHR pentru Observarea Alegerilor Prezidențiale din Tadjikistan (2013). În 2012 a primit „Medalia OSCE” pentru activitatea depusă în serviciul organizației.

Tezaurul Romaniei, un mare mister si in ziua de astazi

 

Prin anii '60-70, cand Ceausescu il intreba pe Brejnev (prin Al. Barladeanu) despre Tezaur, rusul raspundea ca nu stie; 

    - in anii '90, o carte a lui Grigore Mihail Romascanu ("Tezaurul de la Moscova") aduce prima lumina, prin prezentarea de documente franceze, care dovedeau ca Tezaurul Romaniei era o garantie pt. Romania Mare, deci asta era pretul...;

    - materialul de fata merge mai departe si arata destinatia finala a Tezaurului: Paris si Londra! Cum era de asteptat!

   

Tezaurul Romaniei: lucruri pe care Bruxelles-ul nu ar vrea sa le aflati

Un secol de zvonuri peste o tacere de aur: soarta Tezaurului Romaniei este, probabil, unul dintre cel mai bine pastrate secrete ale istoriei secolului trecut. Acel gen de secret al unei istorii in care curge mult sange decat cerneala. Insa, atat cat a spus cerneala in tratatele de pace din ragazul dintre razboaie, ar fi suficient pentru un cercetator atent ca sa reconstituie traseul aurului, cu totul neasteptat, pe care il veti regasi in cronologia din ancheta pe care am initiat-o.

 

Studiind problema datoriei istorice a Germaniei fata de Romania de 18 miliarde de euro, am gasit in arhive o conexiune cu totul neasteptata in alt dosar nerezolvat al istoriei: profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh(1875-1959) scrie in Memoriile sale „DergoldenePflug Lebensernteeines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti din 7 mai 1918. 
Iata, raspunsul poate fi gasit, nu exclusiv la Moscova, ci chiar in inima Europei, la Bruxelles. 
Daca ne-am afla intr-un roman de Agatha Christie, poate chiar in „Orient Express”,am exclude din start ipoteza ca cele 93.400 kg aur incarcate in vagoane intr-un decor de iarna, ar putea fi, in continuare, la Moscova. Voi demonstra, intr-o serie de articole, care completeaza si duc mai departe datele prezentate aici, povestea reala a traseului Tezaurului: Rusia – Germania –Franta. 
O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca romanii sa o cunoasca. 

Problema tezaurului a fost resapata periodic, asemeni unei povesti cu zane, adica fara vreo finalitate concreta, de politicienii Romaniei. Pentru ca suna bine. Pentru ca 90% dintre romani cred ca problema tezaurului este importanta. Pentru ca un secret nu este niciodata suficient de bine ascuns daca asupra subiectului se asterne o tacere absoluta.  Pentru inceput, iata traseul cronologic al istoriei Tezaurului. 

 

23 noiembrie 1916: Capitularea Bucurestilor, Capitala Romaniei, in fata trupelor de ocupatie germana.In zilele urmatoare, Statul Major si Comandatura germana au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace.

 

12-14 decembrie 1916: Tezaurul este incarcat, la Iasi, in vagoane, cu directia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul Romaniei (o cantitate de 93.400kg aur) detinut sub forma de lingouri, monede diverse si  bijuterii.Porneste catre Moscova al doilea transport cu valorile Bancii Nationale a Romaniei din care, aur efectiv in valoare de doar 574.000 lei aur (echivalentul a circa 170 de kg aur). In total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, in cele doua transporturi. Au disparut exact 93.540 kg de aur.
Retineti cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regasi, cu o precizie uluitoare, in paienjenisul armistitiilor si tratatelor de pace de dupa Primul Razboi Mondial: transportata de la Moscova la Berlin si apoi in somatia Antantei catre Germania de a restitui „aurul Romaniei sau al Rusiei”.

 

18 decembrie  1916 (1 ianuarie dupa calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, in Notele sale politice:„Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupatie) este urmatorul: ei emit indefinit, pentru a plati soldele si tot restul. Pe masura ce se emite, tezaurul acopera la Berlin in marci. 
— Eu: „Dar reglementarea cu Romania?”. El (n.r. generalul Petersen, seful delegatiei germane la Bucuresti): „Vom vedea la pace”. Cu alte cuvinte, administratia germana tiparea moneda in Romania pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul Romaniei, pe care Guvernul roman refugiat la Iasi il evacuase din tara.

5 ianuarie 1917: Banca Nationala e pusa sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, noteaza politicianul roman. Dupa care adauga ca, Banca Nationala a fost redeschisa a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.

5 martie 1917: O alta ordonanta a administratiei de ocupatie anunta ca Banca Nationala a fost pusa sub sechestru si inchisa pana la noi ordine. „Ordonanta vizeaza faptul ca Tezaurul si majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.

6 martie 1917: Liderul conservator afla continutul imputernicirilor semnate de Col. Hentsch, noul sef de Stat-Major de la „Militarverwaltung”: „Administratorii-sechestrii trebuie sa se puna  in posesia Bancii Nationale; sunt autorizati sa exercite toate actiunile pe care Banca le poate exercita si sa dispuie de tot avutul Bancii”(…) Spiess crede ca germanii vor sa se puna la adapostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iasi” (http://de.scribd.com/doc/207736456/Document-e-1). 

Octombrie 1917: Marea Revolutie in Rusia. Comunistii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul si angajamentul Germaniei cu intentia sa incheie Frontul din Est.

13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotararea de a rupe relatiile diplomatice cu Romania, articolul 3 al acestei hotarari stipuland ca: „Tezaurul Romaniei, aflat in pastrare la Moscova, se declara intangibil pentru oligarhia romana”.

3 martie 1918:  Rusia si Germania semneaza Tratatul de la Brest-Litovsk, marcand astfel iesirea Rusiei din primul razboi mondial, ca sa inlature astfel de pe Frontul de Est.

7 mai 1918: Romania semneazaTratatul de Pace de la Bucuresti, un document umilitor,dintre Romania pe de o parte si Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de alta parte. Dincolo de cedarile teritoriale impuse, Romania a cedat controlul activelor Bancii Nationale catre trupele de ocupatie germane. Din interpretarile asupra acestui tratat rezulta ca Romania ar fi renuntat la Tezaur, o data cu documentele referitoare la acesta aflate in custodia BNR. Profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie in Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti. Se pare ca Romania ar fi renuntat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului. (http://de.scribd.com/doc/207736450/Document-e-2). 

27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat in continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de razboi si compensari pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea si sechestrarea averii germane in Rusia. Compensarile in aur facute de Rusia in contul Germaniei se efectueaza, conform tratatului, in doua transe: prima de 42.860 kg aur si a doua de 50.676 kg aur. In total: 93.540 kg aur.Sunt singurele transe prevazute concret in tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat sa o trimita catre Berlin (circa 245.500 kg aur) si, totodata cantitatile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.

10 septembrie 1918: se efectueaza primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin

30 septembrie 1918: al doilea transport de 50.676 kg aur ajunge la Berlin (http://de.scribd.com/doc/207736448/Document-e-3). 

11 noiembrie 1918: Armistitiul de la Compiegne marcheaza infrangerea Germaniei si anuleaza Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german si Tratatul de Pace de la Bucuresti. Conform armistitiului semnat intre Germania, Franta si Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei care au declarat ca-l vor tine in custodie pana la semnarea unui acord de pace. Formularea exacta din armistitiu este: „Restituirea aurului rusesc sau romanesc capturat sau in aflat custodia Germaniei”. Este clar ca textul din armistitiu se refera la cele  93.536kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie (cantitate echivalenta cu cea a Tezaurului Romaniei trimis, spre pastrare, la Moscova). (http://de.scribd.com/doc/207736453/Document-e-4).

 

5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistitiului din 29 noiembrie, o cantitate formata din doua transe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536kg aur) pornesc, in doua vagoane,  pe linia ferata Mainz – Saarbrücken catre caile ferate controlate de Aliati, pe riscul Guvernului francez. (http://de.scribd.com/doc/207736445/Document-e-5). 

ianuarie 1919: In memoriul delegatiei romane de la Conferinta de Pace de la Paris, se arata ca, in ce priveste chestiunea Tezaurului, „Poate n-ar fi de dorit sa i se ceara Germaniei, ca o categorie de despagubiri, dar dl. Danielopol considera ca faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri si asigurarea lor”.

23 iunie 1919: I.I.C.Bratianu se intereseaza intr-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim ministru al Frantei), ministrului francez de Finante Klotz si maresalului Foch daca aliatii au primit de la germani vreo cantitate de aur in contul Romaniei. Raspunsul ministrului francez de finante este negativ. (http://de.scribd.com/doc/128701886/48980343-Tezaurul-Romaniei-de-La-Moscova-de-Andreea-Tutunaru) 

28 iunie 1919: se semneaza Tratatul de la Versailles, iar Rusia, desi NU participa la semnare, are conform art. 116 a acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretentii de despagubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodata inapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie,in baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistitiul din noiembrie 1918. (http://de.scribd.com/doc/207736444/Document-e-6). 

16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaste Rusia sovietica. Totodata Germania renunta conform art. 2 al tratatului la orice pretentie de despagubire impotriva Rusiei (Atentie: pretentii admise la Brest-Litowsk si anulate ulterior de Aliati) cu conditia ca nici Rusia sa nu despagubeasca tari terte pentru confiscarile si nationalizarile pe urma revolutiei din Rusia.Reamintim ca, initial, Romania a pierdut controlul asupra Tezaurului aflat initial la Moscova in urma sechestrarii acestuia de catre regimul instaurat de Lenin. Dupa ce tot Germania ar fi trebuit conform tratatelor in vigoare(Tratatul de la Versailles) sa despagubeasca Rusia cu aurul 93.540 kg aur primit dupa Brest-Litowsk, tot Germania indirect renunta conditionat la pretentii de despagubire din partea Rusiei pentru averile confiscate de catre Rusia tarista si bolsevica. Deoarece cele mai mari plasamente de capital din Rusia erau germane, firesc ca Rusia nu ar fi intentionat sa ne restituie tezaurul si sa se oblige din nou la plata fata de Germania cu sumele fabuloase stabilite la Brest-Litowsk . Mai multi delegati ai statelor participante, printre care si Bratianu, condamna acest tratat pentru ca favorizeaza Rusia. A platit cumva Lenin pentru prietenia ruso-germana cu aurul romanesc? (http://de.scribd.com/doc/207736443/Document-e-7) 

Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Maresalului Ion

Antonescu, unul dintre cei mai inversunati adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, pana la Odessa, insa nu scoate nici un cuvant despre restituirea Tezaurului de catre Moscova.

1956: Rusia a trimis catre autoritatile comuniste din Romania, aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnata vreodata din Tezaurul care a luat drumul Moscovei in decembrie 1916. Si, cel mai probabil, singura care mai era depozitata, la acea, data, la Moscova. Daca scadem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns initial la Moscova, in cele doua transporturi, obtinem exact cele 93.540 kg aur care au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantitatii stipulate in Acordul financiar germano-rus si cele 93.540 kg aur care au plecat din Germania catre Franta, conform documentelor aferente armistitiului de la Compiegne. 
ASADAR, AURUL ROMANIEI SE AFLA IN GERMANIA!!! Nu intamplator la data de 02 octombrie 2012Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei hotaraste: Romania NU va primi Tezaurul inapoi de la Rusia! Ei stiu de ce!! 
Hotărârea Consiliului Europei: România NU va primi TEZAURUL înapoi de la Rusia!

Străinul salvator în mitologia politică

Domnul Klaus Iohannis a profitat de mitul germanului organizat, eficient şi disciplinat, afirmă într-un interviu recent istoricul Lucian Boia, comparându-l pe preşedintele ales cu CarolI.

 Auto-dispreţul, auto-flagelarea şi auto-orientalizarea sunt elementele obsedante din istoria sa mitologizantă. Sub formă de studiu de caz din domeniul psihanalizei ar avea un loc mai fericit în lumea occidentală la muzeul Siegmund Freud din Viena, decât sub parafa de istoric, preocupat de insinuarea mitul civilizator al germanităţii prin raţiuni perimate. Paradoxul „Boia", adică confuzia reproducerii şi analizei unor date istorice cu concepţii arhaice şi inepţii darwiniste trebuie privit mai cu atenţie.

Leitmotivul obsesiv al Domnului Boia este simptomatic la o întreaga auto-definită elită românească, pe deplin provincială, chiar şi după normele vestice la care aspiră, incapabilă să genereze un set de valori proprii decât abjecţii faţă de majoritatea populaţiei, tânjind în schimb după mântuirea teutonă. Românilor sau unei elite dispreţuitoare se datorează subdezvoltarea economică, politică şi socială a ţării? Mai bine de un secol si jumătate de proslăvire a virtuţilor germane, după criterii etnice, enoriaşii acestui curent scot în România de la naftalină idei penibile, josnice şi periculoase. Andrei Pleşu, Teodor Bachonsky, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horea Roman Patapievici, Radu Carp, Cristian Tudor Popescu şi mulţi alţi germanofili au rămas prizonierii unui mit clocit fără a cunoaşte adevăratele valori germane. În ciuda burselor la studii în lumea civilizată optează în baza unor pseudo argumente discriminatorii pentru «statul Iohannis» cu înverşunarea şi anacronismul fraţilor musulmani în lupta lor pentru înfăptuirea „statului ISIS".
Câtă fericire că afirmativului „mândru de a fi român" ii s-a alăturat mai nou şi diminutivul „Mîndruță" (Lucian), care explică cum în exteriorul Carpaților găsești numai hoți și oameni pe care nu-i duce capul încât să se prindă cum funcționează lumea. Argumentaţiile de tip apartheid la adresa poporului român nu-şi au locul într-o ţară cu o vocaţie europeană. Lecţia germană pentru elite constă tocmai în responsabilitatea acestora faţă de propriul popor, de al educa şi de a-l forma, oferindu-i protecţie faţă de riscurile economice, gândind la modele pentru un viitor prosper al întregii naţiuni şi nu în a te face aliat cu proprii săi duşmani sau defăimându-l.
Exponenţii germanofili din România bat pasul pe loc la nivelul colonialismului continental german din secolul al 19-lea a cărui motivaţie izvora dintr-un amalgam de idei naţionaliste şi primitive care formau baza imperialismului moral german de-a lungul argumentelor bine cunoscute: hărnicie, punctualitate, spirit de organizare, seriozitate etc. Propaganda de a orienta Bucureştiul spre Berlin avea la bază ideea de a convinge românul, aşa zis leneş, că nu se poate autoguverna, gospodări şi că numai prin suzeranitate îşi va atinge fericirea. Dacă teoria „cotropirii paşnice" a Berlinului aşa uşor s-a putut strecura în inima unei pături privilegiate a societăţii româneşti, atunci nu mai trebuie să ne minunăm de ce imaginea României în străinătate este atât de deplorabilă şi de ce ne-am transformat de bună voie într-o semi-colonie. Aproape unic la nivel mondial este auto-ponegrirea şi auto-bizantinizarea ţării peste hotare de către politicieni şi autori de tot felul.
Dar cum se explică acest comportament defectuos la unii români de a-şi denigra propria imagine şi de a se pune voluntar în cea mai proastă lumină? Auto-flagelarea şi umilinţa faţă de elementele străine ar putea fi expresia de teologie politică pe un fond cultural ancorat în idea de a primi, mărturisindu-şi păcatele, drept răsplată, recunoştinţa unui stăpân străin. Astfel privind lucrurile, integrarea României în structurile euroatlantice este în percepţia unora doar un blazon găunos şi nu o oportunitate pentru a dezvolta o gamă proprie de idei puse în slujba interesului naţional. Având la bază raţionamentul pasiv de supus al unor valori şi puteri externe, democraţia românească şi statul român au şanse îngrijorător de diminuate pentru a supravieţui. Fapt fără precedent în istoria universală a alegerilor democratice sunt recentele alegerile prezidenţiale fără campanie electorală, care a dublat efectul ploconirii faţă de străinătate prin mistificarea votului din diasporă.
De un secol şi jumătate am optat pentru un regionalism politic necompetitiv inspirat dintr-o gândire fanariotă care asigură pe spinarea unei majorităţi batjocorite, înjosind-o şi ponegrind-o, respectul nejustificat unei dominaţii străine. Aşadar procesul de auto-învinovăţire la români este un act de dominaţie culturală ai duşmanilor neamului, prin care din interiorul ţării se desfăşoară exact în numele progresului şi al unei misiuni civilizatorii, destrămarea României ca stat şi naţiune. Pentru a ne feri de pericolul acestei diversiunii culturale şi de procesul de auto-colonizare, trebuie să privim mai critic distanţat mitologizările ruşinoase de tip Boia. Comparaţia dintre Domnul Klaus Iohannis şi Regele Carol I, percepută ca un gest de servilitate faţă de preşedintele ales al României nu schimbă nici locul în istorie al regelui şi nici nu-i aduce un plus de prestigiu preşedintelui.
Radu Golban

Un mare pericol invadeaza Romania - sectele religioase. Feriti-va adolescentii si tinerii de acest cancer social!

”Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi” (Matei 7,15)

Confuzia religioasa care domneste in zilele noastre este mai mare ca oricand! O explicatie o constituie inmultirea falsurilor spirituale la o rata alarmanta. Unul din semnele vremurilor este aceasta proliferare de secte, de miscari religioase false si de profeti falsi .

Baptistii de la “Evangelical Baptist Church of Georgia”, in scop prozelitism folosesc pana si vesmintele ortodoxe numai sa inroleze cat mai multi ortodocsi in randurile lor.

Despre amagitorii credinţei creştine, ne avertizeaza  Sf.Apostol Pavel cand spune…” unii ca aceştia sunt APOSTOLI MINCINOSI, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface in inger al luminii.“ (2 Cor.11,13-14)

Icoanele ortodoxe nu mai sunt pt ei niste “idoli”, acum au  un scop bine fixat, acela de-a amagi pe cei “slabi de inger”. Biblia ne previne si ne avertizeaza  despre aparitia lor:

“Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt LUPI rapitori.” (Matei 7,15).

Asemenea vicleni sunt si la noi in tara. De exemplu niste penticostali care se folosesc de scrierile Sfintilor Parinti. Ei isi spun Strajerul. Sa fim cu luare aminte si sa nu cautam in ograda ereticilor ceea ce Ortodoxia are in deplinatate: Cuvantul lui Dumnezeu.

”Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt LUPI răpitori. “(Matei 7,15).

Hristos a intemeiat o singura Biserica si nu 30000 de culte”crestine”cate exista astazi in lume.” Este un Domn, o credinţă, un botez… “(Efeseni 4,5).

Ereticii/sectantii, adica cei care produc DEZBINARI in Biserica Lui Hristos, sunt denumiti “oameni firesti, care nu au Duhul”, iar scopul lor este atacul asupra unitatii credintei .

“Aceştia sunt cei ce fac DEZBINARI, (oameni) fireşti, care nu au Duhul. ” (Iuda 1 ,19)

Sectantii, adica slugile satanei vor distrugerea crestinismului ,prin scindarea lui in mii de “culte”. ”Casă nu fie DEZBINARE în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele.“(1Cor.12,25)

Orice nebun isi poate face secta lui. In cativa zeci de ani va reusi sa recruteze alti nebuni ca si el, care vor recruta la randul lor alti nebuni, si asa se naste un “cult” nou de oameni bolnavi, tradatori de Hristos ,tara si de neam. Toate sectele au în comun un singur lucru: îndepărtarea oamenilor de Biserica ORTODOXA şi de mântuirea prin Hristos.

Zilnic se mai trezeste cate un eretic sa-si creeze propria lui secta. John Smith si Thomas Helwys(baptisti),A.J. Tomlinson si Charles Parham(penticostali),William Miller si Ellen G. White (adventisti),Charles T. Russell (yehovisti)… asa au aparut sectantii. Niste fermieri din America s-au gandit…”hai sa facem si noi o afacere si sa  vindem locuri in rai”, asa au  aparut “cultele” neoprotestante.

Sfantul Apostol Pavel, avertizeaza despre aparitia celor care fac DEZBINARE.

”Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, ratacind pe alţii şi RATACITI fiind ei înşişi.”(2 Timotei 3.13 )

“Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şisă NU fie DEZBINARI  între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere (1 Cor 1-10).

Nu spune sa fim dezbinati in diverse„culte”, spune sa fim uniti in „acelasi cuget” (credinta cea dreapta).

Sf.Ap.Petru isi exprima chiar ingrijorarea fata de procesul de infiltrare a ereziilor/sectelor,avertizand ca vor provoca DEZBINAREA .

“Dar au fost în popor si prooroci mincinosi, dupa cum si între voi vor fi învatatori mincinosi,care vor strecura ERESURI pierzatoare. Si multi se vor lua dupa învataturile lor ratacite si, din pricina lor, calea adevarului va fi hulita”(2 Petru 2 ,1-2)

Combaterea fenomenului sectar trebuie sa devina o obligatie de onoare pentru fiecare roman.Tradatorii aserviti intreselor straine Neamului Romanesc, neam crestin inca din vremea Sf. Ap. Andrei,trebuiesc respinsi .

Nu se poate sa permitem oricarui venetic sa-si inchipuie ca este la el acasa.

Mărturisirea credinţei este o obligatie. “Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri…” (Matei 10, 32)

Biserica lui Hristos este indreptatita sa marturiseasca despre ADEVAR ,nu orice „profet” eretic arondat la vreo panarama de secta . “Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a  ADEVARULUI.“(1 Tim .3,15),nu avem nevoie de „sfaturile” sectantilor,noi cunostem crestinismul in forma apostolica de la Sf Ap Andrei .

Hristos a poruncit sa ascultam de Biserica, nu de sectanti.

” De-ti va gresi tie fratele tau, mergi, mustra-l pe el intre tine si el singur….de nu-i va asculta ,SUPUNE-L BISERICII, iar de nu va ASCULTA nici de BISERICA , sa-ti fie tie ca un pagan si vames.(Matei 18,15-17)

Sectele, prin prozelitii lor au napadit tarile ortodoxe precum lacustele lanurile de grau. Datoria de onoare a orcarui ortodox este sa-si apere Biserica, identitatea si demnitatea in fata oricarui tradator vandut sectelor.

Sectantii , traiesc cu impresia ca sunt pe picior de egalitate cu Ortodoxia…ei bine, tocmai asta trebuie sa refuzam . Ei nu sunt pe aceeasi treapta cu Ortodoxia, sectele au aparut in 1900 toamna ,la spartul targului ,pe cand Ortodoxia are succesiune pana la Sfintii Apostoli . Sa faci o egalizare intre Ortodoxie si secte e pur si simplu tradare.

A ceda in fata sectelor, ar insemna sa ne plecam capul in fata diavolului in semn de supunere. “Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat.Nu mergeţi după ei “(Luca 21, 8 ).

Nu cumva sa se gandeasca tradatorii sectari ca sub pretextul dragostei de aproape sau cel pacii, noi vom abdica de la BISERICA stramoseasca  ,mostenita de ai nostrii inca din vremea Sf. Andrei. Pacea si dragostea de aproape are limita, in clipa cand cineva isi permite sa lezeze cat de putin Biserica Lui Hristos, preferam mai bine „razboiul”, caci e mai drept decat pacea si infratirea cu scarbele tradatoare asemeni Iscarioteanului.

“Vă scriu şi să vă îndemn ca să LUPTATI pentru credinţa dată SFINTILOR ,o dată pentru totdeauna“(Iuda, 1, 3).

Aurul românesc şi Roşia Montana, o problemă de interes naţional

 Resursele de aur ale României sunt estimate la aceasta data la peste 1.244 tone distribuite in  8 mari zăcăminte importante, fiecare având aproximativ  155,5  tone aur fiecare şi peste 2000 de tone de argint, fapt care determină interesul major al multor companii  străine în extragerea acestui valoros metal.

 Valoarea totală estimată este de peste 40 miliarde de euro, fără a mai pune la socoteală  cantitatea mut mai mare de argint şi de wolfram, metal rar, folosit in tehnologia aerospaţială.

 

      Scurt istoric al exploatării aurului de la Roşia Montana 

  2800 – 2500 î.Chr. în plină epocă a bronzului la cultura Dacia Muresului apar primele semne ale prelucrării aurului. Cu timpul s-a dezvoltat comunitatea minieră de la Roşia Montana  care s-a cristalizat în epoca ocupării romane a Daciei . Atestarea localitatii este făcută de romani cu numele de Alburnus Maior, anul 131 d. Chr.

        După retragerea administraţiei romane aurul este exploatat pentru nevoile obştilor locale.

        După supunerea voievodatelor si cnezatelor româneşti de către regalitatea maghiară in anul 1238, dreptul de exploatare a aurului din zona, este dat colonizatorilor germani în zona masivului Cârnic, la sud-est de Roşia Montana.

Regalitatea maghiară măreşte exploatarea aurului şi argintului din zonă, iar căutătorilor locali li se dădea dreptul de exploatare a terenului nou găsit, dacă dădeau regelui 2/3 din ce extrăgeau. În această perioadă, Roşia Montana făcea parte din oraşul Abrud .

Trecerea Transilvaniei sub administraţia austriacă, aduce o serie de modernizări exploatărilor din zonă şi înfiinţarea asociaţiilor miniere cu capital particular. Tot acum specialişti în minerit din Austria şi Ungaria  colonizează, modificând structura etnică a aşezării.

După 1854 localitatea Roşia Montana se separă administrativ de Abrud şi după Marea Unire, capătă numele de Roşia de Munte. Trebuie subliniat faptul că, locuitorii acestei aşezări, s-au implicat activ în toate marile evenimente ale acestui neam.

In timpul primului război mondial activitatea este întreruptă temporar, dar s-a reluat în perioada interbelică trecându-se după 1930 la exploatarea industrială a aurului în această zonă..

Cu timpul, epuizarea filoanelor principale şi scăderea interesului statului în colectarea aurului a dus la scăderea drastică a activităţii de minerit din zonă.

După naţionalizarea din 1948, minele particulare au fost închise şi se interzice exploatarea aurului în regim privat. Aceasta a continuat doar prin mineritul de stat, la un nivel destul de restrâns, datorită tehnologiilor învechite de extracţie şi a nivelului scăzut de aur din zăcământ. Din „acest motiv” exploatarea a fost declarată  „nerentabilă”, iar în 1996 a fost închisă.

 

   Proiectul de  extracţiei a  aurului propus de firma Roşia Montana Gold Corporation  ( RMGC)

  Roşia Montană Gold Corporation, firma  care sustine acest proiect, are ca acţionari principali:    compania Gabriel Resources cu peste 80% din acţiuni , Minvest SA firmă cu capital de stat care deţine peste 19%  şi o firmă privată românească, Fricon SA care deţine 0,23% .

  Durata cesiunii asupra dreptului de exploatare este de 25 de ani

  Acest proiect prevede exploatarea aurului în cariere de suprafaţă şi prelucrarea a peste 255 mii tone de minereu aurifer din care să se extragă aproximativ 314  tone de aur si aproximativ 1.480 de tone de argint. Costurile acestui proiect se vor ridica la peste 1,7 miliarde de euro. Veniturile estimate sunt de aproximativ 5,5 - 6 miliarde euro în funcţie de preţul aurului pe pieţele externe.

  Partea statului român din acest proiect este plata unei redevenţe de 4%,  adică aproximativ 12 tone aur şi partea cuvenită firmei Minvest SA de aproximativ 60 de tone aur.

  In paralel trebuie spus ca aceasta cruda operaţie de extragere totală a aurului din bazinul Roşia Montana ar oferi temporar 3600 locuri de muncă şi diverse contracte pe orizontală.

  De pe s-ietul oficial al companiei RMGC aflăm însă, că acţionarul majoritar, respectiv Gabriel Resources , nu  este a companie pur canadiană, chiar dacă este listată la bursa din Toronto, deoarece acţionariatul care o compune este american în proporţie de peste 80%  Aceste firme sunt :

    -Newmont Mining, al doilea producător de aur din lume, cu 15%;

    - Electrum Strategic Holdings LLC cu 18%;

    - Paulson & CO cu 18%;

 deci în total fac doar 51% .

  Ceilalţi acţionari care nu apar sunt BSG Capital Markets cu 9% care operează în domeniul diamantelor şi mineritului şi are sediul la Geneva si care, urmează să mai achiziţioneze un număr de acţiuni.

   Unii autori lansează temerea care  parţial este argumentată, că o parte a acţionariatului are legături şi implicaţii directe cu mari fonduri de investiţii speculative care acţionează la nivel transnaţional.

     Din punctul de vedere al investitorilor, există un potenţial pericol ca acest proiect să încapă pe măna unor speculatori americani, reprezentanţi ai unor interese particulare străine,  cărora ţara noastră le oferă „ pe tavă” aproximativ 250 tone aur.

 

         Pericolul ecologic

      Dezastrul ecologic produs în Ungaria la Kolonar a fost provocat de o deversare de 2-4% din volumul noroiului roşu din iazul de colectare.      

      Volumul iazului proiectat a fi construit la Valea Cornei  cu reziduurile rezultate în urma procesului de tratare cu cianuri, este de 12,3 milioane metri cubi, adica de 17 ori mai mare decât cel din Ungaria. Având în vedere amplasarea lui, în cazul unui accident nefericit de rupere a barajului, ar putea fi afectate: Abrudul, o parte din Roşia Montană şi Câmpeniul, punând în pericol viaţa  oamenilor.      

      Concentraţia maximă de cianuri admisă de Uniunea Europeană este de 10 ppm (adică părţi pe milion –n.a.) Ministrul mediului Laszlo Borbely ( dec. 2009 – aprilie.2012)

a declarat că :

„ investitorul a propus în jur de 5 (ppm- n.a.) .. pentru concentraţia de cianuri disociabile în mediu, la punctul de descărcare a sterilului în iaz dar nu poate fi acceptată”

„Nu sunt mulţumit cu 5 pentru că am fost în Suedia şi am văzut tehnologii mai performante.” 

      Este adevărat că în Suedia s-au dat autorizaţii de mediu pentru o concentraţie de maxim 2 ppm, adică de 2 mg/l cianuri la punctul de descărcare a sterilului. La ora actuală există si alte tehnologii care se pot aplica fără folosirea cianurilor, dar procesul tehnologic este mai scump şi  micşorează profitul investitorilor.

 

        Banca Naţională şi aurul acestui popor

     Domnul Adrian Vasilescu,consilierul guvernatorului Bancii Naţionale a României, arată că România are nevoie de aurul de la Roşia Montana, dar, în perspectivă, nu se pune problema ca el să ajungă cu adevărat în rezerva BNR. El a declarat într-un interviu la Realitatea Tv :

       "BNR mereu a avut grijă să adune aur. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, România adunase 240 de tone, cea mai mare rezervă pe care a avut-o”. In timpul regimului Ceauşescu au ramas întâi 100, apoi 70 tone. In '87 s-a vândut mult, Ceauşescu a mai cumpărat apoi pană la 60 de tone, a declarat consilierul, precizând că în '89 rezerva de aur era de 60 de tone, iar in prezent este de 103,7 tone ceea ce reprezintă 3,7 miliarde de euro "puţin, dar important". „Din acest punct de vedere România se situează pe locul 31 într-un clasament în care pe primele locuri se afla SUA, Germania şi FMI”.

El a mai declarat că,  "aurul romanesc este mai scump cu 24% deoarece din 1999 este purtător de TVA, şi acesta e motivul pentru care BNR nu a mai cumpărat în ultimul timp". Ce nu a precizat, probabil din lipsă de timp, domnul Adrian Vasilescu, este un fapt precizat  în septembrie 2007 de guvernato­rul BNR, Mugur Isărescu, care a afirmat:

„Înainte de război (primul război – n.a.) am avut neinspiraţia să ducem aurul la ruşi, pentru protejare (tezaurul –n.a). În perioada interbeli­că, rezerva a atins vârful istoric de 220 de tone de aur şi apoi am pă­ţit-o, în 1953 rezerva era doar de 30 de tone de aur. Nu l-am mai pierdut ca în Primul Război Mon­dial, ci altfel, plătind datoriile“( de război -n.a.).

 Interesantă este poziţia Guvernatorului BNR care a precizat, că personal nu crede în beneficiile etalonului în aur, deoarece această raportare nu mai are relevanţă, existând alte sisteme de evaluare a masei monetare pusă în circulaţie. El mai declară că nu intenţionează să mărească rezervele de aur, iar implicarea în proiectul Roşia Montana este inutilă.

 Se cunoaşte că etalonul în aur reprezintă contravaloarea în aur a unei cantităţi  de bani care poate fi emisă de Banca Naţională, pentru a obţine o mai  mare stabilitate a monedei naţionale şi a reduce drastic inflaţia. Banii care compun masa monetară, trebuie să fie emişi doar în funcţie de  cantitatea de aur existentă în tezaurul BNR. 

 Cele mai multe bănci centrale europene au început să renunţe la etalonul aur, şi până în prezent, s-a făcut mai multă inflaţie în ultimii ani decât în toată istoria monetară a umanităţii.

  Considerăm că  odată cu abandonul etalonului aur, a pierit şi responsabilitatea  faţă de cetăţenii contribuabili ai acestei ţări. De curând a fost emisă legea care permite emiterea monedei electronice, pentru folosirea în tranzacţiile computerizate, cu normele ei de aplicare, iniţiator fiind BNR.

   Oare moneda electronică are acoperire în aur ?

Trebuie menţionat că unele state, precum Utah în America, au introdus oficial plata cu monezi din aur şi argint, sau Elveţia,  intenţionează să adopte francul de aur ca monedă paralelă. De ce oare?

 

   Reacţia autoritătilor statului  

      Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Miniere (ANRM) a precizat că, în România la ora actuală, nici o exploatare de aur nu este activă.
      In afară de Roşia Montana Gold Corporation, Deva Gold deţine doua licenţe de exploatare la Cerţej (rezerva de aur de 68 de tone) si Băiţa - Crăciuneşti (rezerva de aur de 50 de tone), iar Romaltyn are licenţă de exploatare pentru un perimetru cu reziduuri miniere auro-argintifere la Baia-Mare. El a mai precizat că, contractul cu Roşia Montana Gold Corporation va fi renegociat.

     Guvernul a aprobat majorarea redevenţelor cuvenite statului român,  de la 4% la 6% pentru metale preţioase. Cu această ocazie au fost majorate redevenţele şi pentru alte produse miniere, prevederi care se aplică începând cu 01.01.2014

      Preşedintele Traian Basescu a afirmat, ca el chiar crede în acest proiect, subliniind că a venit timpul ca România să exploateze aurul, cuprul, argintul cu mijloace tehnologice moderne.

      În continuarea acestor poziţionări politice, actualul Premier Victor Ponta, deşi iniţial s-a declarat în favoarea exploatării, a precizat că această problemă de mare responsabilitate trebuie tranşată de Parlamentul României, drept pentru care anul trecut Guvernul a depus pentru dezbatere la parlament un proiect de lege privind exploatarea de la Roşia Montana. În acest caz  s-a înfiinţat o Comisie parlamentară specială, al cărui verdict a fost dat în luna noiembrie 2013. Ei au respins proiectul de lege cu 17 voturi „pentru” şi numai două „abţineri”. Totodată oficialităţile au arătat ca nu se justifică o lege specială dată doar pentru exploatarea de la Roşia Montana, dar este imperios necesar adoptarea unei legi cadru a mineritului din România, lege care în prezent lipseşte. Deci decizia deocamdată se amână.

 

           Reacţia societăţii civile

Problema redeschiderii esploatării de la Roşia Montana a stârnit reacţii aprinse în randul societatii civile, al politicienilor, dar şi al multor specialisti, inclusiv al Academiei Romane.

        Exploatarea minereului de aur  ar trebui permisă, dar cu respectarea normelor de mediu si după o renegociere a beneficiilor economice pentru statul român, consideră majoritatea participanţilor la un sondaj realizat de Ziare. com. 
       Interesantă este şi reacţia Academiei României,  „BNR nu trebuie sa cumpere aurul de la Roşia Montana, aurul e al nostru”, afirmaţie la care subscriu în totalitate.
       In timpul derulării lucrărilor Comisiei parlamentare, au început din nou manifestaţiile împotriva exploatării aurului de la Roşia Montana, dat pe multe Posturi de televiziune s-au difuzat numeroase spoturi publicitare cu impact emoţional pentru convingerea românilor de a fi de acord cu exploatarea.

 

               Interesul naţional

Personal, cred că interesul naţional în problema exploatării aurului de la Roşia Montana  trebuie să fie firul călăuzitor al factorilor de decizie şi al întregii clase politice.

Categoric, statul român are nevoie de crearea celor 3600 de locuri de muncă, stabilite prin proiect şi asta cât mai curând posibil. La fel este nevoie stringentă de o cantitate de aur care sa poată fi plătibilă oricând în contul datoriei externe.

 Această exploatare va genera şi multiple comenzi pe orizontală pentru industria autohtonă. Probleme cuprind multe alte aspecte economice, sociale la nivel zonal şi politice, iar extracţia acestui aur ar reprezenta un supliment de stabilitate şi de certitudine a României, inclusiv în faţa  investitorilor români şi străini.  Aşa cum arăta şi primul ministru, stabilitatea economică a statului reprezintă o componentă majoră a securităţii naţionale, iar extracţia aurului poate aduce o contribuţie majoră în acest domeniu.

Din toate acestea, reiese ideea, că resursele unei ţări nu pot fi cedate sau date spre exploatare unor firme străine în beneficiul lor; chiar şi în parteneriat cu statul atunci când sunt vizate resursele strategice. Aceste resurse sunt lăsate aici de Dumnezeu pentru  locuitorii acestor meleaguri şi trebuie să fie exploatate doar de statul român, strict în folosul poporului român.

         Ţările dezvoltate, bogate în materii prime, cum sunt Canada şi Australia,  atunci când proiectele au o importanţă strategică deosebită cum este şi în cazul nostru ( având în vedere cantitatea de 314 tone de aur şi 1400 tone de argint, plus importante cantităţi de de Wolfram), înfiinţează societăţi cu capital de stat spre a asigura exploatarea acestor resurse , astfel toate beneficiile revin statului şi  poporului lor.

Pe de altă parte, în aceste ţări, proiectele controversate din punctul de vedere al implicaţiilor asupra  mediului natural sau social  sunt blocate , fără a se lua în considerare

beneficiile economice.

        Noi dispunem de  forţă de muncă bine pregătită şi de specialişti buni în domeniul mineritului care ar putea să pună bazele unei companii de stat foarte moderne, care să preia proiectul de extragere a aurului de la Roşia Montană. Aşa zisa firma canadiană a făcut până acum investiţii de 420 mil de dolari, sumă pe care statul poate să o returneze.

   Înfiinţarea unei companii de stat, sau cu capital public privat, poate răspunde pe deplin cerinţelor de mediu. Este adevărat, costul de extracţie depinde de nivelul admis de poluare. O firmă de stat, utilizând noi tehnologii de extracţie a aurului, cu sau fără cianuri, ar putea să protejeze foarte bine mediul deoarece, şi-ar putea permite o marja considerabil mai mică a profitului. Este real că preţul proiectului ar putea creşte, dar investiţia  se poate recupera în câţiva ani din aurul şi celelalte metale vândute pe pieţele externe, având în vedere că este vorba de un surplus care rămâne în tară, de peste 200 tone de aur, fără a mai socoti argintul si wolframul. Acest popor merită să valorifice în totalitate, pentru el şi pentru copiii lor aceste resurse, nu să le ofere altora aproape gratis.

         Pentru ca acest lucru să se petreacă, în România este nevoie de multă credinţă în Dumnezeu, o corectă ierarhie a valorilor în societate, omul potrivit la locul potrivit,  şi creşterea simţului patriotic, atât la clasa politică cât şi  la fiecare dintre noi.

          Români, hai să redevenim ROMANI demni şi adevăraţi pentru noi şi pentru ţară, ca generaţiile viitoare să se poată mândri cu noi, nu să îşi plece fruntea în faţa străinilor!

          Aşa să ne ajute Dumnezeu!

 

  08.02.201

 Aurelian Chirica   

 chiricaaurelian@yahoo.com